Incertitudini la Corona

Data publicării:
INCERTITUDINI LA CORONA

Situatie incerta la sectia de handbal a celor de la Corona Braşov. Presa centrală de sport a anunţat că antrenoarea Mariana Târcă va fi înlocuită de la cârma grupării braşovene după un sezon slab, salvat însă pe final de calificarea în Cupa Cupelor prin rezultatele bune din Cupa României. Motivarea conducerii braşovene în luarea acestei decizii ar fi dată şi de condiţia pusă de mai multe jucătoare de a îşi prelungi contractul la Corona doar în cazul în care antrenoarea Mariana Târcă pleacă de la echipă. Conducerea echipei braşovene a negat însă aceste zvonuri, punctând prin vocea preşedintelui Liviu Lupu că o decizie asupra demiterii antrenorei poate fi luată doar în comitetul director, ce se va întruni miercuri. Totodată a fost vehiculat şi numele viitorului tehnician, acesta fiind Aurelian Roşca, fost secund al Marianei Târcă. Această informație vine după ce Corona Braşov, sub conducerea Marianei Târcă și-a îndeplinit obiectivul, acela de a califica echipa în Cupele Europene pentru sezonul 2013-2014. Cu lămuri despre situaţia de la Corona Braşov dar şi concluzii după evoluţiile echipelor de fotbal şi hochei din sezon încheiat vine în acestă seară, de la ora 20.00, la emisiunea Divizia Locală, chiar preşedintele clubului, Liviu Lupu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...