Sari la conținut

Mai multe piste pentru biciclişti

Este o aventură să fii biciclist în oraşul de sub Tâmpa unde, în orice moment poţi fi lovit de autobuz sau de maşini în timp ce încerci să eviţi un taxi care îşi aşteaptă clientul chiar pe pistă. Ca să evite astfel de situaţii, mulţi biciclişti exersează... mersul pe trotuar.

"Nu putem merge pe pistă pentru că suntem mereu stresaţi, supuşi pericolelor", spun un biciclist.

Conştienţi de aceste probleme, membrii unui grup de iniţiativă, "Bicicleşte Omeneşte" au adunat 2.800 de semnături de la oameni, în cadrul a trei campanii de stradă.

"A fost foarte reconfortant şi motivant pentru noi să vedem că oamenii sunt interesaţi să semneze o petiţie pentru piste de biciclete în Braşov, a fost una dintre cele mai de succes campanii pe care le-am organizat până acum", spune Laura Istrate - coordonator campanie "Bicicleşte Omeneşte".

"Am început să trasăm nişte potenţiale piste pentru biciclete prin cele mai circulate locuri din oraş şi încercăm să vedem cum circulă bicicliştii pe acestea în primă fază", a declarat Maximilian Munteanu - biciclist.

Bicicliştii sunt susţinuţi şi de operatorii din mediul privat. O ceainărie din Şchei, de exemplu, oferă 20% discount la nota de plată pentru clienţii care vin până aici cu bicicleta.

"În weekenduri oamenii oricum ies cu bicicletele să se relaxeze, merg spre pădure, spre Pietrele lui Solomon, urcă în Poiană, iar la întoarcere pot face o oprire în Schei, la un ceai", spune Anca Gânscă - proprietar ceainărie.

Şi una din companiile germane producătoare de componente auto vrea să se implice pentru muncitorii care doresc să facă naveta cu bicicleta.

"Pistele de bicicletă înseamnă oameni mai sănătoşi, oameni care fac mişcare şi care protejează mediul şi astea sunt valori de bază pentru compania noastră", declară Alexandru Blemovici - director general Schaeffler România

Primăria Braşov lucrează în acest moment la un plan de mobilitate urbană în care pistele pentru biciclişti reprezintă o componentă importantă.

"Trebuie să ne gândim că acolo unde există o bandă de circulaţie este greu să amenajezi o pistă pentru că nu mai respecţi normativele legate de circulaţia autovehiculelor", spune Sorin Toarcea - purtător de cuvânt Primăria Braşov.

Braşovul are în acest moment doar 15 kilometri de piste pentru biciclişti.

Reporter: Sorina Secelean / Imagine: Lucian Păculea