Sari la conținut

Procurorii cercetează incendierea unor acte la primăria Predeal 

O parte a documentelor arse se referă la perioada 2004-2012. De aici si suspiciunile consilierului local Cristina Frentiu, că documentele au fost distruse pentru a ascunde ilegalităţi comise de fostii primari impreuna cu membrii de atunci ai Consiliului Local Predeal.

"Am vizualizat documente de la cadastru, documente de la primărie cu antetul primăriei, erau unele hotărâri de consiliu referitoare la atribuirea locuinţelor în 2008, cred că locuinţelor sociale, care purtau şi numele celor care au beneficiat", declară Cristina Frențiu, consilier local Predeal.

Localnicii sunt uimiţi de cele întâmplate şi speră să ca printre actele arse să nu se regăsească şi numele lor.

"Nu mi se pare normal. Nici eu acasă nu ard aşa", spune un localnic.

Pe de altă parte, actualul primar din Predeal susţine că documentele nu au legătură cu oraşul.

"Sunt documentele care nu au legătură cu arhiva oraşului Predeal. Arhiva este încuiată, avem responsabili cu arhiva şi nu avem niciun document prin care să spunem că e actul oficial sau act în original", a declarat Liviu Cocoş - primarul localităţii Predeal.  

Documentele au fost arse săptămâna trecută. Din pozele postate pe contul de facebook de unul din angajaţii Salvamont Predeal, care ţine de Primărie, reiese că oamenii se ocupau de această activitate joi, 7 mai, în plină zi, în curtea din spatele primăriei.

Prefectura a trimis la Predeal o echipă de control şi sesizează Arhivele Naţionale pentru că, în mod normal, orice distrugere de documente se face sub girul Arhivelor Naţionale.

"Nu este normal să arzi în curtea primăriei documente, indifferent dacă ar fi maculatură albă sau anumite reviste, cărţi care nu îţi mai trebuiesc" , a spus Mihai Mohaci - prefectul judeţului Brasov.

Dosarul e instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecatoria Brasov, dar instituţia a refuzat furnizarea vreunei informatii pe această temă.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Lucian Păculea