Un scoţian a încercat să îl salveze pe Liviu Cornel Babeş 

Data publicării:
IRLANDEZ SALVATOR

Se spun multe despre ceea ce unii numesc martiriul lui Liviu Cornel Babeş. Puţini ştiu, însă, că primul care a ajuns lângă el când a început să coboare pârtia Bradul în flăcări, a fost un turist, un tânăr scoţian, care pe atunci avea 24 de ani. El şi-a dat haina de pe el ca să stingă flăcările ce îl ardeau pe om de viu.

"Brutal! Crunt! Nu înţelegeam despre ce este vorba. La început am crezut că este vorba despre un accident.Când flăcările au început să se ridice la câţiva metri în aer...a fost pur şi simplu îngrozitor. Un coşmar. Nu aş dori asta nimănui!", a spus Douglas Wallace. scoţianul care a încercat să îl salveze pe L.C. Babeş.

A cunoscut-o abia acum pe soţia celui pe care a încercat să îl salveze, zadarnic, însă.

"Sunt copleşită. Aproape că nu îmi simt încheieturile. A fost foarte emoţionant. Niciodată nu am sperat că mă voi întâlni cu acest om, care a încercat să salveze viaţa soţului meu", a spus Etelka Babeş, soţia lui L.C. Babeş.

Întrebat ce crede despre sacrificiul românului, dacă a meritat sau nu, scoţianul a răspuns cât se poate de natural: "Simplul fapt că nu mai trăieşti sub teroare...spuneţi-mi, voi! Trăiţi aici! Trebuie să fi meritat, să existe şi o latură pozitivă a tot ceea ce s-a petrecut atunci. Niciodată nu aş fi crezut că o să am o conexiune de acest gen cu România!", a spus  Douglas Wallace

Oamenii l-ar numi erou. Scoţianul, însă, spune că el nu a fost decât un mesager, că a luat parte la un eveniment marcant pentru el şi pentru români deopotrivă. Câteva zile mai târziu, The Sunday Times şi cele mai importante cotidiene din lume scriau despre omul care şi-a dat foc în semn de protest faţă de regimul care îi conducea ţara. Câteva luni mai târziu, ţara sa clocotea, prevestind revoluţia din luna decembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...