Sari la conținut

Ziua Universală a Iei, sărbătorită în Covasna

Ia a fost uniforma cu care s-au mândrit astăzi angajaţii prefecturii din Sfântu Gheorghe. Ana Szofia este cancelarul instituţiei şi a purtat pentru prima dată ia la serviciu. Cu toate acestea, spune că va repeta experineţa şi în anii următori.

"Ia o am de la soacra mea, care o are de la mama ei, este veche de 60 de ani şi e specifică zonei Bistriţa Năsăud", declară Anna Zsofia, cancelar Prefectura Covasna.

Şi domnii au ţinut pasul cu angajatele din care au îmbrăcat ia tradiţională.

"Nu e achiziţionată recent sau ceva de genul acesta. E a mea proprie. Este o ie tradiţională din zonă, Zăbala, Covasna", afirmă Ioan Bercu, consilier juridic Prefectura Covasna

Iile purtate de angajaţi, sunt reprezentative pentru multe zone ale ţării, de la Ţara Făgăraşului până la Covasna şi chiar Bistriţa Năsăud. Purtarea iei de către angajați are drept scop promovarea iei şi omagierea portului popular românesc.

"E un semn doar de normalitate, un semn frumos, care vrea să bucure sufletele tuturor celor din jur. Dacă ne uităm la o femeie, la o domnişoară, la o fetiţă cât de frumos înfloreşte atunci când e îmbrăcată în ia populară, în cămaşa tradiţională, mai mult nici nu trebuie să spunem", precizează Marius Popică, prefectul judeţului Covasna.

Pentru a promova și mai mult această manifestare, prefectura județului a lansat și un concurs prin care doamnele au fost invitate să îmbrace ia tradițonală și să facă fotografii pe care să le posteze apoi pe pagina de facebook a prefecturii. Peste 35 de persoane s-au fotografiat până acum în ia naţională, iar persoana care va obține cele mai multe voturi va fi recompansată cu un sejur la un hotel din Covasna.