Sari la conținut

Alba. Filme gratuite pentru bolnavi

În fiecare lună, pacienţii afectaţi de scleroza multiplă vor putea alege unul din filmele care rulează la cinematograf ca să îl vizioneze alături de familiie lor. Accesul va fi gratuit până la jumătatea anului viitor.

Printre cei care vor beneficia de acest proiect se numără şi Dragoş Zaharia, care a reuşit să pună pe picioare şi o asociaţie în care sunt înscrişi 87 de bolnavii de scleroză multiplă din Alba.

"E foarte benefic, pentru că reuşim să îi scoatem din lumea lor pe pacienţii cu scleroză multiplă şi foarte mulţi dintre ei, chiar îmi aduc aminte de un coleg mai tânăr că de două luni nu a mai ieşit din casă... şi faptul că a venit la activitate, s-a întâlnit cu alţi pacienţi şi două ore este rupt de orice problemă", a afirmat acesta.

Pentru că mulţi dintre pacienţi au nevoie de ajutor, voluntarii şi angajaţii asociaţiei sunt în permanenţă alături de ei.

"Îi ajutăm pe beneficiari să vină până la cinematograf, îi luăm de acasă cu maşina, îi ducem înapoi, încercăm să supraveghem, să le oferim toate condiţiile necesare. Pentru noi e foarte important că vedem satisfacţia pe faţa omului", a spus Corina Muntean de la Asociaţia SM Speromax Alba.

"Proiecţia este pentru bolnavi şi pentru aparţinătorii lor, inclusiv voluntarii Asociaţiei SM Speromax Alba. Proiecţiile sunt gratuite. Lucrul acesta se întâmplă în fiecare luni, în funcţie de programul şi activităţile pe care le au ei", a precizat Emil Buta, administratorul cinematografului.

Acţiunea are loc în cadrul proiectului "Centrul de Informare şi Consiliere în Scleroză Multiplă", finanţat de Consiliul Local al municipiului Alba Iulia.