Sari la conținut

Autospeciale pentru intervenţii la înălţime, la Cluj

Braţul telescopic al autospecialei este acţionat dintr-un centru de comandă automat, iar în capătul lui se află o nacelă pentru patru persoane.

"Autospeciala este dotată cu sistem de măsurare a vitezei vântului. În cazul în care vântul depăşeşte 13,5 metri pe secundă, nacela este retrasă automat de către computer şi adusă la o înălţime de lucru de siguranţă", a explicat Claudiu Buma, reprezentant firmă.

Autospecialele au fost realizate de o companie din Polonia după planurile pompierilor din cele șase județe din Regiunea de Nord-Vest.

"Aceste mașini sunt unicat. Nu este o confecție tip. Fiecare și-a pus dotările în plus cum au dorit, pentru a servi cât mai bine necesităților pe care le au în teritoriu", a precizat Vakar Istvan, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.

"Aceste mașini sunt foarte bine-venite. Vârsta mașinilor de acest tip în țară - o mare parte dintre ele este peste 30 de ani. Sunt și alte județe care au cumpărat, dar pot să spun că este topul calității care există în Europa", a afirmat secretarul de stat Raed Arafat.

Înainte de livrarea autospecialelor, 20 de pompieri din cadrul celor șase Inspectorate pentru Situații de Urgență au învățat cum să lucreze cu mașinile, dar și cum să le întrețină.