Sari la conținut
News Alert

Controale în fermele de pui

Controale în toate fermele de pui din ţară, dispuse de veterinari, după ce în mai multe ţări europene au fost depistate focare de gripă aviară. Este vorba de Germania, Olanda şi Marea Britanie.

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a anunţat că mai multor focare de gripă aviară au fost confirmate în cele trei ţări europene.

„Focarul de plecare ar fi Germania, dintr-o exploataţie cu 1.700 de păsări cu mai multe specii. Se pare că palmipedele au avut acces la un iaz şi au fost văzute împreună cu raţele şi gâştele sălbatice”, explică directorul executiv al DSVSA Cluj, Nicolae Pivariu.

Pentru a preveni introducerea gripei aviare în fermele de pui din Cluj, inspectorii sanitar-veterinari verifică respectarea condiţiilor de biosecuritate. „Am verificat începând de la intrare în unitate şi până la ieşirea ultimei păsări din unitate care merge la abator. Absolut toate condiţiile, începând cu împrejmuirea, popularea, circulaţia maşinilor şi a personalului”, spune Nagy Emeric, şeful Serviciului de Sănătate şi Bunăstare Animală din cadrul DSVSA Cluj.

În Cluj, există peste două milioane de păsări. Cea mai mare parte dintre ele cresc în cele 34 de ferme de pui din judeţ.