Sari la conținut

Copii îmbolnăviţi în tabără

Copiii sunt din Cluj şi se aflau la Rimetea într-o tabără de dansuri. Mâine ar fi trebuit să se întoarcă acasă. Însă, în această dimineaţă, s-au simţit rău, iar profesoarele i-au dus la Spitalul din Aiud.

"Copii cu simptomele unei toxiinfecţii alimentară prezentând greţuri, vărsături şi febră. Cinci dintre ei au fost transportaţi la Spitalul Judeţean, iar ceilalţi sunt la spitalul nostru. Starea lor actuală este bună, sunt trecuţi pe regim alimentar", a precizat Vasile Câmpean, director medical la Spitalul Municipal Aiud.

Coordonatoarea grupului de copii spune că, în fiecare an, organizează tabăra de dansuri la pensiunea din Rimetea, dar până acum nu a avut astfel de probleme. Ea povesteşte că aseară, după cină, copiilor li s-a făcut brusc rău.

"Mâncare de casă au mâncat, ciorbă de perişoare, paste cu caşcaval, paste cu nucă, la cină au mâncat mămăligă cu tocăniţă de pui, atât au mâncat. Seara li s-a făcut unul după altul", a afirmat Monica Vorosi, coordonatoarea grupului.

Nici proprietarul pensiunii nu îşi poate explica situaţia, cu atât mai mult cu cât, spune acesta, acelaşi meniu le-a fost servit şi altor persoane.

"Mâncarea este perfectă, este în stare de valabilitate... Noi toţi am mâncat din ea, deci nu a mâncat numai unul. Din grupul de 44 sau 46 de oameni, toţi au mâncat, nu doar cei 15, şi ceilalţi nu au absolut nimic. Deci nu ştiu... ori un virus dintre ei... ori nu ştiu...", a spus bărbatul.

O echipă a Direcţiei de Sănătate Publică Alba a prelevat probe din mâncare.

"O echipă formată din medici şi asistenţi medicali s-au deplasat la faţa locului şi în funcţie de rezultatele probelor prelevate deja, se va lua decizia potrivită: suspendarea activităţii sau ceea ce trebuie făcut în situaţia respectivă", a declarat Cornel Piţu, director al DSP Alba.

Dacă evoluţia stării de sănătate a copiilor va fi favorabilă, aceştia vor fi externaţi mâine din spital.