Sari la conținut

Fotbal. Mircea Lucescu, favorit pentru a prelua naţionala

Răzvan Burleanu nu agreează varianta unui antrenor străin, lucru explicat şi de George Ogăraru, antrenor al Universităţii Cluj.

"Din punctul meu de vedere, acum nu. Pentru că nu cunoaşte atât de bine jucătorii, e o perioadă în care trebuie să cunoşti, suntem în plină campanie, nu ar fi timp de lucrul acesta. Este un risc din punctul meu de vedere. Un jucător străin, care să cunoască foarte bine campionatul românesc, să fi avut un background aici, poate", a afirmat tehnicianul grupării studenţeşti.

În ultima săptămână, au fost vehiculate numele mai multor antrenori cu experienţă, printre care Ladislau Boloni, Mircea Rednic sau Mircea Lucescu. Vasile Miriuţă are, însă, alte propuneri. "Eu am mai spus-o. Pentru mine, există un singur antrenor sau doi care merită să fie la echipa naţională. Unul e Olăroiu şi altul e Dan Petrescu. Ceilalţi nu merităm niciunul să antrenăm echipa naţională a României, la ora asta", crede antrenorul grupării feroviare.

Conform informaţiilor apărute în presa centrală, cel mai aproape de a pregăti echipa naţională este Mircea Lucescu, dar antrenorul formaţiei din Gruia este sceptic faţă de această variantă. "Domnul Mircea Lucescu... nu cred că mai vine dânsul la echipa naţională."

Deşi a declarat de mai multe ori, în ultima perioadă, că nu va mai antrena niciodată echipa naţională, se pare, totuşi, că Mircea Lucescu şi-ar fi dat deja acordul de a redeveni selecţioner. El ar urma să antreneze naţionala în paralel cu Şahtior Doneţk, până la finalul sezonului din Ucraina.