Sari la conținut

Medicii declară banii obţinuţi din sponsorizări

Potrivit legislaţiei, medicii şi asistentele trebuie să declare toate sumele obţinute din sponsorizări începând din 11 februarie 2014. Mai exact, este vorba de banii câştigaţi în urma contractelor încheiate cu producătorii de medicamente, reprezentanţii acestora în România sau cu distribuitorii de produse farmaceutice.

"Cei care beneficiază de sponsorizare pot să fie medici, asistenți medicali sau organizații profesionale. La nivelul spitalului, noi avem medici care în proporţie de 80% sunt cadre universitare. Aş putea să spun că 50% din medici au beneficiat de sponsorizare", a afirmat Monica Costin, director de îngrijiri la Spitalul Județean de Urgență Cluj.

Cei care au depus declarațiile pe ultima sută de metri susțin că, deşi procedura nu a fost greoaie, au întâmpinat dificultăți.

"Am întâmpinat probleme în prelucrarea datelor și prelucrarea lor din 2014, pentru că anul 2014 a fost închis și a trebuit să recuperăm toate contractele, toate sumele din extrasele bancare", a spus Alexandra Dan, director executiv al unei clinici private.

Mai mult, textul de lege a fost cel care a dat cele mai multe bătăi de cap.

"Pentru noi, pentru beneficiari, apare doar obligația de a declara sponsorizările, apare obligația beneficiarilor sponsorizărilor și atunci au apărut neînțelegeri din punctul acesta de vedere. Ei declarau tot, toate cheltuielile pe care le-au avut în 2014 cu noi, iar nouă legea ne spunea să declarăm doar sponsorizările și aici a fost neclar", a explicat Alexandra Dan.

Conducerile spitalelor estimează că mai mult de jumătate dintre medici beneficiază de astfel de sponsorizări. De multe ori, cu ajutorul acestora, angajaţii din sănătate participă gratuit la congrese şi conferinţe, de unde primesc creditele necesare pentru obținerea certificatului de liberă practică.

"Ei trebuie să-și realizeze cele 40 de credite de educație medicală continuă la Colegiul Medicilor şi aceste credite se pot realiza în principal prin participarea la conferințe și congrese. Sigur că pentru unii dintre ei este un adevărat ajutor, pentru transparență este o treabă foarte bună", a afirmat Călin Lazăr, directorul medical al Spitalului de Urgenţă pentru Copii Cluj.

Cei care nu au depus până astăzi, la Registratura Agenţiei Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, declaraţia cu sumele obţinute din sponsorizări riscă amenzi care pot ajunge la 10.000 de lei.