Sari la conținut

Profit de sute de euro din ricin

Ioan Conţ primește zeci de telefoane și mesaje în fiecare zi de la cei care vor să planteze ricinul ca plantă decorativă în grădini sau chiar să pornească o afacere în domeniu. Bărbatul vinde semințele pe internet și, chiar dacă nu vrea să dezvăluie cât a câștigat până acum, spune că profitul este considerabil.

Pe hectar se scoate aproximativ 1.600-2.000 de kilograme de boabe. Am de gând să fac din anul acesta un mic laborator de prelucrat boabele de ricin şi scos uleiul de ricin. Este păcat ca românii să importe ricin din ţările calde. La hectar se poate scoate un profit undeva până în 25.000-26.000 de euro, dacă se merge la o valorificare superioară, adică uleiul de ricin, adică planta în sine n-ai ce face cu ea”, spune cultivatorul.

Afacerea clujeanului a pornit dintr-o pură întâmplare, atunci când soția sa a văzut planta de ricin într-un sat din Bistrița-Năsăud și a cerut câteva semințe pentru a-și decora grădina.

“Munca ricinului e destul de grea, să ştiţi. Cere cam de trei o pe an, prăşitul se face de trei ori. Apoi recoltarea e destul de grea. E înţepător, se face cu mănuşi. Nu este uşor, aşa că şi preţul lui este pe măsură, aşa că şi preţul lui nu poate fi foarte mic”, spune soţia acestuia.

Ricinul este un arbust originar din Africa şi are nevoie de cel puţin cinci luni de vară pentru a putea fi cultivat. S-a adaptat însă bine la clima din România. Specialiştii spun că, înainte de 1989, în sudul țării și în Banat, culturile se întindeau pe mai bine de 20.000 de hectare. Seminţele sunt otrăvitoare pentru om, dar uleiul are multe întrebuinţări.

“Are multiple utilizări, se spune că are peste 700 de utilizări diferite. Stimulează creşterea părului uleiul de ricin în anumite doze şi o utilizare mai nou este ca şi biocombustibil, la fel ca rapiţa”, susţine Marcel Duda, specialist în plante medicinale şi profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

Ioan Conţ vrea să ajute la reînvierea acestor culturi şi, începând cu anul viitor, să constituie o asociaţie a cultivatorilor de ricin.