Sari la conținut

Voluntarul LADO din Ecuador

Alex Jacho are 32 de ani şi a venit în România din dragoste pentru actuala lui soţie. Primul contact cu ţara noastră l-a avut în 2009, când autorităţile l-au trimis din aeroport înapoi în Ecuador. Îşi aminteşte şi acum, cu dezamăgire, această experienţă.

"Când am venit, poliţia mi-a zis: Unde este invitaţia? Eu am zis, bineînţeles: Este ambasada voastră în Ecuador, în Peru. Nu-i voie, mi-a zis. Fără invitaţie, nu-i voie", a povestit Alex Jacho.

Câteva luni mai târziu şi-a încercat din nou norocul, dar a întâmpinat un nou obstacol, de această dată din partea autorităţilor din Spania.

"Din păcate, în Europa nu se ştie mai multe despre viza de România, pentru că în Spania nu s-a recunoscut viza de România, nu ştiu de ce", povesteşte bărbatul.

A treia oară a fost cu noroc. Din 2011, locuieşte în Cluj împreună cu soţia lui, care este româncă. La scurt timp după ce s-a stabilit în România, s-a implicat în organizaţia Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului, unde se întâlneşte săptămânal cu cetăţenii străini. Îi ajută cu actele necesare şederii în ţară, îi informează despre ajutoarele sociale de care pot beneficia şi mai ales, să înveţe limba română.

"Orice informaţie e bună. Până acum, m-a ajutat cu cursuri, m-a ajutat cu informaţii despre sedii de unde pot să aflu informaţii despre cariera mea, despre profesia mea. E un sentiment foarte frumos să te întâlneşti cu cineva din ţara ta, mai ales de aproape, suntem vecini practic", spune Fidias Vasquez, care a primit şi el ajutor din partea lui Alex Jacho.

"Alex este o persoană care are cunoştinţele necesare pentru a-i ajuta pe cei nou-veniţi în România, care încă nu se descurcă bine sau nu se descurcă deloc cu limba română şi întâmpină anumite probleme", spune şi Christian Rojas, un bolivian care s-a stabilit la Cluj.

Pentru că studiile absolvite în Ecuador nu îi sunt recunoscute în România, Alex se pregăteşte să susţină  în vară Bacalaureatul. În prezent, lucrează la o companie din Cluj, unde oferă suport tehnic pentru clienţii din Spania.

Alex Jacho este unul din cei aproximativ 5.800 de străini stabiliţi în judeţul Cluj.