Sari la conținut

Comunicat important de la ISU Dobrogea

Pentru prevenirea efectelor negative cauzate de creşterea nivelului Dunării, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" le recomandă cetăţenilor următoarele măsuri preventive:

a) pastraţi-vă calmul. Nu intraţi în panică!
b) respectaţi cu stricteţe măsurile stabilite de autorităţi;
c) mentineţi în permanenţă deschise receptoarele radio-TV;
d) folosiţi telefonul doar pentru urgenţe;
e) pregatiţi, din timp, un stoc de provizii (apă, alimente, medicamente, pături etc.);
f) dacă sunteţi sfătuit să vă evacuaţi, faceţi-o prompt, luând cu dumneavoastră lucrurile de primă necesitate, documentele de identitate şi obiectele de valoare;
g) evacuaţi animalele din gospodărie în afara zonei de pericol;
h) dacă sunteţi surprinsi de inundaţie, urcaţi-vă către părţile superioare ale locuinţei sau pe acoperiş;
i) staţi departe de zonele calamitate;
j) acordaţi primul ajutor celor care au nevoie până la sosirea echipelor de salvare;
k) asteptaţi cu încredere, intervenţia autorităţilor;
l) dupa trecerea pericolului sau în cazul în care aţi fost evacuat, anunţaţi rudele că sunteţi în siguranţă.