Sari la conținut

Doi copii pe un loc

sursa foto: radioconstanta.ro

Aglomeraţie la creşele de stat din Constanţa. În ultima perioadă au fost depuse peste 400 de cereri de înscriere, pentru cele 200 de locuri disponbile. Prioritate vor avea copiii ai căror părinţi au depus cereri din luna mai.

Directorul Serviciului de Administrare Creşe, Cezara Dima, spune că majoritatea solicitărilor sunt onorate întrucât nu toţi copiii vin la creşă în fiecare zi.

De asemenea, există şi locuri special rezervate pentru cazurile sociale. În Constanţa sunt doar 5 creşe de stat.

Din această toamnă părinţii vor plăti pentru masa unui singur copil între 1 leu şi 4 lei, în funcţie de veniturile părinţilor.

Conducerea Serviciului de Administrare Creşe spune că au fost făcute investiţii în cele 5 unităţi, în valoare de 600.000 de lei.