Sari la conținut

Mircea Băsescu speră să fie eliberat 

UPDATE: Mircea Basescu a fost arestat preventiv, pentru o perioada de 30 de zile.

În ziua în care fratele preşedintelui află dacă îşi recapătă sau nu libertatea, soţia lui Mircea Băsescu îşi apără soţul. Cu lacrimi în ochi, femeia a spus că partenerul ei de viaţă Este cinstit şI că nu are ce să îşi reproşeze.

Cu lacrimi în ochi, soţia lui Mircea Băsescu, Doiniţa, a mărturisit că trece prin momente grele.

Doiniţa Băsescu soţia lui Mircea Băsescu: "Ce gândeşte simte fratele, ce simt eu, ce simt copiii mei asta nimeni nu o să înţeleagă şi vă spun că îl aştept acasă, aşa cum l-am aşteptat atâţia ani când a navigat. Mă doare foarte tare că lumea nu îl cunoaşte şi îl prezintă aşa cum şi-l imaginează.  Ce se întamplă este un lucru pe care nu îl meritam. Întotdeauna am crezut în nişte valori şi vreau ss vă spun că soţul meu este cinstit, corect şi nu ar face niciodată lucruri care i se reproşează acum."

Doiniţa Băsescu spune că este obişnuită să-l aştepte acasă pe soţul său, că doar este soţie de marinar. Este încrezătoare că Totul se va termina cu bine pentru că Nimeni nu îl cunoaşte pe Mircea Băsescu la fel de bine ca ea.

Doiniţa Băsescu soţia lui Mircea Băsescu: "În nici un caz nu poate fi vorba de vinovăţie. Îl cunosc şi el nu ar putea face aceste lucruri. Îl aştept acasă aşa cum l-am aşteptat, eu fiind soţie de marinar ani de zile."

Soţia lui Mircea Băsescu spune că nu a luat legătura în ultimele zile cu preşedintele ţării, cumnatul său.

editor web: Anca Medrea