Prețul strugurilor a scăzut dramatic. Viticultorii vând strugurii de trei ori mai ieftin decât anul trecut 

Data publicării:
struguri-1

Pe doamna Tudora am găsit-o în gospodăria sa în timp ce pregătea must din zecile de kilograme de struguri rămase în urma producţiei din acest an. Se ocupă cu viticultura de mai bine de două decenii şi îşi aminteşte că în anii trecuţi reuşea să economisească sume importante după ce vindea strugurii cu aproape doi lei kilogramul. Acum însă, preţul a scăzut mult.

"Am dat strugurii cu 70 de bani, pentru că nu am avut încotro, iar cramele ni-l luau cu 65 de bani, iar la preţul ăsta, eu am rămas datoare; substanţele care ne-au ajuns foarte mult, 800-900 de milioane, lucrările manuale care costă foarte mult", a spus Tudora Ristea.

Podgoria de 40 de hectare pe care o deţine femeia a fost serios afectată din cauza ploilor abundente şi a condiţiilor meteo severe din această toamnă. La acest necaz se adaugă şi cheltuielile curente, pentru îngrijirea viţei de vie.

Situaţia din acest an i-a pus serios pe gânduri pe unii viticultori, care spun ca vor sa renunte dupa multi ani, la acestă activitate.

În situaţia femeii din Rasova se află aproape toţi viticultorii din zonă, care neavând de ales, vând kilogramul de struguri la un preţ de două, trei ori mai mic decât în anii trecuţi.

reporter: Daniel Leancă
operator: Liviu Erimia

Editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri