Sari la conținut

Rămâne în arest. Profesorul Gheorghe Ţarălungă ar fi luat mită de la studenţi

Decizia a fost luată de Tribunalul Constanţa, instanţă care-l judecă pe bărbat pentru 11 infracţiuni de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit de procrorii anticorupţie se arată că profesorul universitar ar fi primit mită între 200 şi 600 de euro, în luna ianuarie, de la unsprezece studenţi pentru a-i promova la examene.

Ultimul dintre aceştia a fost prins în flagrant, de anchetatori, chiar în biroul dascălului de la Facultatea de Farmacie a Universităţii Ovidius.

Fostul cadru didactic a fost arestat a doua zi după flagrant şi de atunci se află în spatele gratiilor. Studentul este şi el cercetat pentru dare de mită, dar sub control judiciar.