Sari la conținut

Recomandare de călătorie

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Grecia să aibă la ei suficienţi bani lichizi pentru acoperirea cheltuielilor în eventualitatea unor întreruperi ale activităţilor bancare în această ţară.

Din cauza situaţiei financiare a Atenei, serviciile bancare sunt suprasolicitate şi din acest motiv vor fi durate mari de aşteptare până la obţinerea fondurilor solicitate, atenţionează MAE.

„Ambasada României la Atena şi Consulatul General de la Salonic împreună cu Centrala MAE monitorizează îndeaproape evoluţiile, inclusiv din perspectiva unor eventuale repercusiuni asupra serviciilor turistice în actualul context economic din Grecia", a transmis Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul unui comunicat de presă.