Soluţie amânată în cazul arestării preşedintelui suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu 

Data publicării:
nicusor spital america

DNA încearcă încă o dată să îl trimită după gratii pe Nicuşor Constantinescu.

Procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventiva pentru 30 de zile a preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa.

De această dată, solicitarea este făcută în dosarul în care acesta este acuzat de abuz în serviciu după ce ar fi subfinanţat Centrul Militar Zonal Constanţa.

Nicuşor Constantinescu a fost reprezentat în instanţă de avocatul său, Marius Mocanu, pentru  că politicianul se afla acum in Statele Unite ale Americii.

Mocanu, avocatul lui Nicușor Constantinescu: "S-a motivat, în esență, că este necesar arestarea preventivă a domnului Nicușor Constantinescu întrucât acesta se sustrage sau s-a ascuns tocmai pentru a nu participa la procedurile judiciare care se desfășoară în acest dosar. În niciun caz nu se poate spune că dumnealui s-a sustras sau a fugit, pentru că acesta a plecat atât cu permisiunea organelor judiciare, atât a DNA București, cât și DNA Constanța și în același timp nu s-a ascuns în Statele Unite, toată lumea știe unde este, sunt depuse acte medicale."

Ce urmează

În cazul în care instanţa decide ca Nicuşor Constantinescu să fie arestat, atunci avocatul său va face contestaţie, care se va judeca la instanţa superioară, adică la Curtea de Apel.

Dacă magistraţii resping propunerea procurorilor anticorupţie, atunci este rândul DNA să conteste soluţia. Chiar dacă ulterior se va decide să fie judecat în libertate va rămâne valabil mandatul european de arestare, contestat deja la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Şi aici depinde de hotărârea pe care o vor lua magistraţii. Dacă Nicuşor Constantinescu va fi extradat, hotararea nu-si produce efectele imediat, spune apărătorul preşedintelui suspendat al CJ Constanţa.

Politicianul va fi adus în fata unui judecator care va analiza din nou confirmarea mandatului de arestare preventiva şi apoi va da verdictul final. 

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri