Sari la conținut

Autostrada Sibiu - Piteşti, prioritatea numărul 1. Bruxelles-ul face ordine pe autostrăzile României   

Bruxelles-ul decide, Bucureştiul execută. La presiunea Comisiei Europene, autostrada Sibiu - Piteşti devine prioritatea numărul 1. Schimbarea de planuri a oficialilor români vine la doar câteva zile după ce şefii Dacia au dat un ultimatum Guvernului, cerând ca şoseaua de mare viteză să fie gata până în 2020

Autostrada Sibiu-Piteşti este prioritară pentru că va întregi Coridorul IV, care începe la Nădlac şi continuă până la Constanţa. În cazul centurii Capitalei, în următorii 5 ani, autorităţile vor să termine lucrările de lărgire la patru benzi a actualei şosele, în special Centura Sud, iar din 2020 se va lua în calcul şi realizarea unei autostrăzi în Nord, care să unească autostrăzile spre Piteşti, Ploieşti şi Constanţa. Proiectele rutiere până în 2020 ajung la circa 12,6 miliarde de euro. Aproape 7 miliarde ar trebui să vină din împrumuturi.