Sari la conținut

La referendum "da", la Senat "ba". Denumirea satului Răcarii de Jos din Dolj nu se schimbă. Aşa au votat parlamentarii

Refendumul nu înseamnă nimic pentru parlamentarii români. Oamenii unui sat din Dolj au votat să li se schimbe numele localităţii, însă parlamentarii s-au opus dorinţei lor. Peste jumătate dintre oamenii din Răcarii de Jos au spus „da” în cadrul referendumului organizat în 2013 pentru ca localitatea lor să se numească simplu: Răcari. Acum au aflat că legea pe care o aşteptau în acest sens nu a trecut de Senatul României, for decizional.

Locuitorii din Răcarii de Jos au aflat că vor rămâne cu aceeaşi denumire a localităţii. Nici nu îşi imaginau că dorinţa lor, validată printr-un referendum în decembrie 2013, nu va fi legiferată. Autorităţile locale spun că au respectat toţi paşii şi aşteptau, la rândul lor, un răspuns favorabil, mai ales că legea a trecut de Camera Deputaţilor. De Senat însă, nu.

Ion Iană-consilier Primăria Răcari: „Nu mi se pare corectă atâta timp cât a fost o dorinţă a oamenilor, atâta timp cât au fost respectate prevederile legale şi nu înţeleg nici eu care este motivul pentru care a fost respinsă de către Senat".

Locuitorii satului Răcarii de Jos spun că doresc să revină la denumirea de dinainte de 1968 când a fost făcută împărţirea teritorială.

La acel referendum, 453 de oameni au zis "da", în timp ce numai 26 au spus "nu".

Senatorii PSD spun că grupul liberal nu a fost de acord din motive politice, iar liberalii susţin că oricum nu conta părerea lor pentru că dacă se dorea trecerea acestei legi, PSD-ul putea să asigure majoritatea, aşa cum a făcut şi în alte situaţii.

Mihai Fifor-senator PSD: "Ce argumente au avut liberalii? Nu sunt argumente care să stea în picioare. La bază sunt chestiuni de reglare de ordin politic. Acolo este un primar care a decis să schimbe, la un moment dat, coloratura politică şi lucrul ăsta a supărat foarte tare".

Marinică Dincă-senator PNL: „Indiferent cum votăm, putem să votăm "pentru sau "împotrivă". Dacă cei de la PSD votează invers decât cum votăm noi, proiectul trece sau nu. Deci, depinde 100% de voința PSD, iar în cazul acestui proiect, PSD nu și-a dorit să treacă".

Locuitorii din Răcarii de Jos nu mai ce să facă, pentru că referendumul lor nu mai are nicio valoare.

Marian Mirea-jurist Prefectura Dolj: "Singura chestiune este să facă, eventual, un alt proiect, cu o altă solicitare. Referendumul nu este obligatoriu pentru adoptarea unei legi".

Autorităţile locale aşteaptă motivarea Senatului şi spun că abia apoi se vor gândi la ce e de făcut.