Sari la conținut

Oraşul Rovinari, lăsat fără gaze. Reprezentanţii Distrigaz nu au vrut să comenteze incidentul

Un muncitor de la Drumuri a lăsat patru mii cinci sute de familii din Rovinari fără gaze. Omul a spart cu excavatorul conducta ce alimentează oraşul. Pompierii au ajuns la faţa locului cu două maşini iar lucrătorii de la Distrigaz spun că abia în cursul zilei de astăzi vor reuşi să o repare

Pe timpul intervenţiei pompierilor, circulaţia pe Drumul Naţional 67 a fost oprită două ore. Este afectată şi Termocentrala Rovinari, care foloseşte gaz pentru a porni grupurile energetice. Firma care modernizează drumul este din Spania, iar reprezentanţii ei spun că, după câte se pare, conducta de gaze nu s-ar fi aflat la adâncimea corespunzătoare. Reprezentanţii Distrigaz nu au vrut să comenteze incidentul, dar au spus că vor repara conducta în cel mai scurt timp.