Sari la conținut
News Alert

8.000 de brăileni nu au carduri de sănătate

dr.Camelia Nedelcu-director CJAS Brăila: "Ca urmare a modificărilor legislative intervenite prin HG49/2015, cardurile naționale nedistribuite prin poștă pot fi redistribuite asiguraților de către medicii de familie pe a căror listă sunt înscriși, cu ocazia primei prezentări în vederea acordării unui serviciu medical".

Potrivit conducerii Casei Județene de Asigurări de Sănătate Brăila, la nivel local aproape toţi furnizorii de servicii medicale deţin cititoare de carduri, astfel că documentele au intrat deja în circulație, de la începutul acestei luni.

Până în luna aprilie, cardul național de sănătate va funcționa în paralel cu adeverința de asigurat, iar din data de 1 mai 2015, serviciile medicale urmând a fi asigurate doar în baza acestui document.

Pentru județul Brăila au fost tipărite aproape 220.000 de carduri de sănătate, returnate aproape 13.000 de documente.

Distribuirea cardurilor de sănătate a început pe 23 septembrie și s-a încheiat la jumătatea lunii noiembrie.

Reporter: Ana-Maria Dobre