Sari la conținut

Căldura, condiţionată de plata datoriilor 

Electrocentrale are de recuperat de la fosta societate locală de termoficare peste 51 milioane de lei. Pe de altă parte, CET Galaţi are datorii către furnizorul Romgaz Mediaş în valoare de 53 de milioane lei, datorii care vor trebui plătite eşalonat sau în baza unui protocol încheiat între Electrocentrale şi Primăria Galaţi.

Sinan Mustafa, administrator special CET Galaţi: "Pentru sezonul rece condiţia pusă de Romgaz, care este cel mai important creditor la nostru, este ca livrările viitoare de gaz să se facă în baza unei garanţii pe care noi o vom solicita de la distribuitor".

Funcţionarea sistemului de termoficare în oraşul Galaţi fost întreruptă la 1 aprilie 2015 din cauza neplăţii facturilor de către beneficiari.

Acest lucru a dus la falimentarea societăţii locale de termoficare şi întrarea în insolvenţă a Electrocentrale.

Sinan Mustafa, administrator special CET Galaţi: "După iarna trecută am rămas cu datorii de 53 milioane faţă de furnizorii noştri în condiţiile în care datoriile de recuperat de la vechiul distribuitor sunt aproape identice".

Datoriile distribuitorului Apaterm au fost preluate de un lichidator judiaciar, care va recupera toate creanţele. Pentru a putea distribui în continuare agent termic populaţiei, Consiliul Local Galaţi a înfiinţat o nouă societate locală de termoficare.

reporteri: M. Brazdeş, C.Mazilu
operator: Gelu Mormoloc