Sari la conținut
News Alert

FOTBAL. Viorel Ion: „Jucăm într-o serie foarte grea"

Viorel Ion - antrenor Gloria Buzău: "Este indiscutabil. Este o serie foarte grea, dar şi un fotbal mult mai atractiv. Şi aici mă refer dacă vin cele trei, Ceahlăul Piatra Neamţ, Oţelul Galaţi, Rapid... Indiferent de problemele pe care leau la nivelul lor, dar totuşi sunt nişte branduri în fotbalul românesc".

În încercarea de a se bate cu cele trei echipe venite din prima ligă, Gloria Buzău se va baza în acest sezon şi pe câţiva juniori de mare perspectivă din localitate.

Viorel Ion - antrenor Gloria Buzău: "Ştiţi cu toţii că anul acesta s-a schimbat şi regulamentul. Nu se mai joacă sub 21, se joacă sub 19. Am cooptat în lot juniori de la clubul nostru, ama dus şi doi jucători de la LPS pe care, vă spun sincer, pun mare bază. Mă bucură pentru că nu mai vreau să cresc juniorii altora. Până la urmă, e Gloria Buzău şi vreau să luăm buzoienii noştri".

Gloria Buzău a încheiat sezonul trecut pe locul al treilea în seria întâi, imediat după cele două echipe care şi-au propus promovarea. Pentru noul campionat, Viorel Ion îşi doreşte cel puţin reeditarea performanţei de anul trecut.

redactor: Marius Ţuca
operator: Bogdan Vlădoiu