Sari la conținut

Se tem să mai stea în clădirile cu bulină

Autorităţile din Buzău, oraş aflat la doar o sută de kilometri de zona seismică Vrancea, vor să ceară bani de la Guvern, ca să consolideze clădirile cu bulină roşie. Cei care locuiesc acolo nu-şi permit să plătească lucrările necesare, iar după cutremurul de săptămâna trecută, spun că le e frică să mai stea în casele respective.  

Această clădire, în care locuiesc 120 de familii, are bulină roşie, la fel ca alte zeci de imobile din oraş. Cutremurul de săptămâna trecută i-a speriat teribil pe locatari.

"Nu ştiu ce s-ar întâmpla la un cutremur mai mare, nu vreau să mă gândesc. MUSCA Eu pe ăsta l-am simţit de peste 6 grade, stau la etajul 6."

"Trăim cu frică. R: Cum a fost la cutremurul de sâmbătă? La ce etaj stați? - La 9, ne-a fost frică, normal."

Situaţia a ajuns şi în atenţia autorităţilor, care spun însă că nu pot interveni, pentru că e vorba de proprietăţi private. Şi nu e singurul impediment.

Alexandra Dinu, reporter: "Expertizele tehnice în urma cărora au fost montate buline roşii pe blocurile cu risc seismic ridicat sunt de negasit. Tot ce a mai ramas acum este o lista cu 44 de imobile, care poate fi văzută pe site-ul primariei."

Constantin Ionescu, director general Institutul National pentru Fizica Pamântului: "Limita minimă a cutremurelor care afectează clădirile este 7. De exemplu, cutremurul din '86, care a avut magnitudine 7."

Pentru un bloc care are peste 120 de apartamente, costul unei noi expertize se ridică la 5.000 de euro, bani pe care locatarii, majoritatea pensionari, nu îşi permit să-i plătească. În plus, tot ei ar trebuie să suporte şi cheltuielile de consolidare.

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău:  "Aceste blocuri sunt făcute în anii 60, cu un beton 240, care în momentul ăsta nu se mai folosește nici la stâlpii de gard. Trebuie să găsim o soluție la nivel de guvern, la nivel de Uniunea Europeană, voi face maxim luni un memoriu cu situația de aici." 

Ionuţ Constantin, agent imobiliar: "Avem foarte multe oferte în blocurile cu bulină, în schimb clienții sunt foarte reticenți."

În cele 44 de blocuri cu bulină roşie din Buzău locuiesc peste 1.000 de oameni.


reporter: Alexandra Dinu
operator: Bogdan Vlădoiu