Sari la conținut
News Alert

Autorităţile din Suceava au cumpărat şi pus în funcţiune un autobuz electric

La Suceava, începând de miercuri a ajuns în probă un autobuz electric. Va circula 5 zile pe rutele de transport public din oraş. Primăria Suceava intenţionează să cumpere anul viitor 40 de astfel de autobuze printr-un proiect european. Un autobuz costă între 350.000 şi 400.000 de euro, dar preţurile în investiţie se vor amortiza în timp, deoarece au consumul foarte mic.

Autobuzul a fost fabricat în Cehia şi a ajuns la Suceava prin intermediul unei companii din Bucureşti. Mijlocul de transport a fost adus la Suceava încă de marţi seară şi a fost lăsat toată noaptea la încărcat. Dimineaţă a fost scos pe unul dintre cele mai circulate trasee din oraş.

Tudor Șerban, reprezentant al firmei importatoare de autobuze electrice: "sunt 2 mari avantaje, în primul rând ecologia pentru că nu poluează și în al dolea rând costurile de exploatare. Un autobuz electric consumă undeva la 20 de bani, 25 de bani per kilometri, în timp ce un autobuz diesel consumă 2 lei, 2,50 lei, 3 lei pe kilometru."

Nu este pentru prima dată când autorităţile au adus un autobuz electric în oraş. Şi anul trecut au avut unul în probe, o singură zi, dar atunci autorităţile nu aveau autorizaţie, iar poliţia nu le-a permis să circule cu el pe şosele. Pentru a nu se repeta povestea, anul acesta şefii oraşului au anunţat din timp şi pentru a demonsta că este în probe şi nu fac comerţ cu el, au decis să lase transportul gratuit.

Încărcarea autobuzului electric se face la priză în timp de 6-7 ore. Odată încărcat, mijlocul de transport poate circula aproximativ nouă ore.