Donează sânge pentru bani

Data publicării:
doneaza 20sange 20pentru 20bani 20de 20craciun-38784

Vasilica Şerban are 33 de ani şi se află pentru a şaptea oară la Centrul de Transfuzie Sanguină din Iaşi. Vine de regulă în preajma sărbătorilor. Femeia spune cu sinceritate că gestul ei este motivat de tichetele pe care le primeşte.

„Păi am venit de sărăcie, că nu avem bani de trăit. Am venit să donez să iau un bon. Pentru sărbători? Pentru sărbători, pentru copii să îi veselim”, spune Vasilica Şerban, donator.

Şi nu este singura persoană aflată în această situaţie.

„Pentru România, pentru ce avem noi în zilele noastre, sincer, şi pentru o persoană decentă ca şi mine, este ok. Adică de 63 de lei poţi să mănânci ceva”, spune o altă tânără.

Peste 100 de donatori pe zi

„Contează, decât degeaba, contează”, spune un bărbat.

„Ca întodeauna, în perioada sărbătorilor de iarnă, numărul donatorilor creşte simţitor. Adică, o medie, cam cu 20-30 de persoane pe zi”, spune Andreea Vatamanu, medic la Centrul de Trasfuzie Sanguină Iaşi.

Numărul celor care îşi doresc să doneze sânge a ajuns să depăşească o sută zilnic, iar în urma triajului sunt acceptate peste 70 de persoane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...