Sari la conținut

Firma de salubritate din Iaşi va ridica gunoiul mai des în zilele cu temperaturi ridicate

În perioada temperaturilor caniculare, pentru a asigura confortul şi siguranţa populaţiei Salubris SA a intensificat ritmul de colectare a deşeurilor de la punctele de precolectare amplasate pe domeniul public și a mărit programul de lucru a personalului din cadrul secției Deșeuri Solide Urbane până la ora 22 30.

A fost suplimentat şi numărul utilajelor de colectarea și transport a deșeurilor, astfel încât timpul între două colectări s-a redus. De asemenea, recipientele de precolectare deşeuri de pe domeniul public sunt acum spălate şi igienizate mai des, în condiţii mecanizate.

Dat fiind temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor, am mărit frecvenţa operaţiunilor de spălat şi stropit pe căile publice, în încercarea de a oferi populaţiei un grad cât mai ridicat de confort termic. Societatea asigură serviciile de spălat şi stropit căi publice în conformitate cu legislaţia în domeniu, care reglementează orarele de realizare a acestor operațiuni.

Salubris SA va menține acest program până când temperaturile vor coborî și se vor încadra în normalul perioadei, se anunţă în comunicatul emis de companie.