IAȘI. Îmbulzeală noaptea trecută, la predarea sacilor cu buletine

Data publicării:
imbulzeala 20la 20predarea 20buletinelor 20de 20vot-37901

Primii care au ajuns la prefectură, au fost preşedinţii celor 238 de secţii de votare din municipiu. Majoritatea dintre ei au declarat că procesul de votare a fost unul lipsit de incidente şi totul a decurs normal.

”Formidabilă, organizare perfectă. Preşedinţii de comisie de votare au fost la înâlţime. Şi membrii au fost, organizarea a fost foarte bună. Deci s-au prezentat peste 50 la sută la noi la secţia de votare şi s-au prezentat în mod corespunzător faţă de alţi ani când erau foarte multe buletine anulate. Deci s-a simţit un simţ de resposabilitate faţă de acest fenomen de votare”, a spus Pietrică Năslău, preşedinte secţia 169 Iaşi.

În municipiu, ieşenii au ieşit la vot, dar în mediul rural lumea a preferat să stea în case. Preşedinţii secţiilor de votare au fost nemulţumiţi de modul în care reprezentanţii prefecturii au organizat procesul de predare a buletinelor de vot.

”E foarte plăcut să hămăleşti sacii, nu-i așa. Îi las aici, ce să fac”, a spus președinta unei secții de votare.La nivelul judeţului Iaşi s-a înregistrat o prezenţă de 37,7%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...