Sari la conținut

Leul moldovenesc, în depreciere accelerată. Un euro a ajuns, la casele de schimb, până la aproape 30 de lei

Preţurile electrocasnicelor, produse exclusiv importate, au explodat în Republica Moldova. Ca să ţină pasul cu creşterea de curs valutar, unele magazine au luat măsuri speciale.

"A fost chiar necesar să închidem magazinul o oră jumătate, două. Că era alt curs şi nu reuşeam să schimbăm preţurile. Oamenii voiau să procure cu preţul vechi şi se apropiau la casă, unde preţul era schimbat şi omul supărat," a povestit un proprietar de magazin. 

Cursul stabilit de Banca Naţională a Moldovei, de 24 de lei pentru un euro, era depăşit, în stradă, încă de dimineaţă. Casele de schimb de valutar au afişat cotaţii diferite. Una dintre ele, de exemplu, arată că un euro se vinde cu 25,4 lei, dar la câţiva paşi distanţă, moneda europeană se tranzacţionează cu aproape 28 de lei.

Deprecierea leului a început în urmă cu o săptămână, când un euro a crescut de la 18 lei, cât era încă din noiembrie, la 21 de lei. Ieri, la casele de schimb, moneda europeană se putea cumpăra cu aproape 30 de lei.

"Fenomenul s-a amplificat graţie unei intervenţii directe slabe a Băncii Naţionale pentru că aceasta nu a mai furnizat suficiente lichidităţi de valută străină. Discrepanţa mare dintre cererea mare de valută străină şi lipsa acesteia a dus la o compensare a acestei discrepanţe prin preţ," a explicat Vitalie Rapcea, analist economic. 

Moldovenii care au vrut să profite de situaţie şi au încercat să schimbe euro, au avut parte de o surpriză:

"Vreau să schimb şi nu sunt bani nicăieri. I-au strâns până acum şi acum nu vor să-i dea înapoi la oameni."

"- Aţi încercat la mai multe case? - Da, am încercat, ba chiar la trei pare-mi-se şi niciuna nu mai are lei."

"N-au lei! Unica soluţie este să plecăm din ţară."

Bancherii se aşteaptă ca votarea noului Guvern să stabilizeze situaţia financiară, dar riscurile rămân destul de mari, pentru că noul executiv este susţinut de o coaliţie minoritară şI riscă să fie demis oricând.