Liderii USL Iași au sărbătorit victoria în alegeri pe stadion

Data publicării:
usl 20iasi 20a 20castigat 20alegerile-37857

Imediat după aflarea primelor rezultate estimative, Cristian Adomniţei a anunţat că Iaşiul are 17 parlamentari USL pentru următorii patru ani.

”Cele 10 puncte ale manifestului pentru Iaşi de astăzi devin obiectivele capitale ale tuturor celor 17 parlamentari” (Cristian Adomniței)

”Cele 10 puncte ale manifestului pentru Iaşi de astăzi devin obiectivele capitale ale tuturor celor 17 parlamentari. Cele mai importante, şi încep aici cu aeroportul, spitalul regional de urgenţă şi autostrada”, a precizat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Varujan Vosganian, candidatul USL pentru un fotoliu de senator în colegiul 1, a declarat că Iaşul poate avea o influenţă mult mai mare în Parlamentul României cu 17 parlamentari care aparţin aceleaşi formaţiuni politice.Varujan Vosganian, senator USL: ”Aşa, cu cei 17, la care îi invităm cu colegialitate şi pe ceilalţi eventuali parlamentari care ar putea să intre în jocurile distribuirii, să urmăm acest program care este şi realizabil, este şi necesar şi are după opinia mea şi o stringentă actualitate.”

Liderii USL Iași, au preferat să meargă la meci

Absentul notabil de la conferinţa susţinută la sediu PNL a fost chiar liderul formaţiunii politice, Relu Fenechiu. Acesta era împreună cu primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, la meciul dintre CSMS Iaşi şi Dinamo.

Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi: ”Până la ora 9 fără un sfert USL a fost reprezentată să zic aşa reprezentată în integralitate, ca să spun aşa, de cei doi lideri locali ai administraţiei, dar după aceea a trebuit să ne despărţim pentru că sunt echipe multe, sunt mulţi colegi.”

În Iaşi, prezenţa la vot înregistrată la închiderea urnelor a fost de 38,9%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...