Ministrul Sănătății a uitat de Institutul Regional de Oncologie Iaşi. Posturile solicitate nu au fost deblocate

Data publicării:
adhd copii hol spital pediatrie 2
 
Din cauza lipsei de personal, Institutul Regional de Oncologie lucrează la jumătate din capacitate. Conducerea unitatii medicale a solicitat ministrului Eugen Nicolăescu (foto Mediafax) încă din luna ianuarie a acestui an, deblocarea a aproape 200 de posturi, cele mai multe pentru radioterapeuţi şi asistenţi medicali. Situația însă nu s-a rezolvat nici până acum.
 
Managerul Mirela Grosu susţine că "pe site-ul Ministerului, în luna iunie, la transparenţă decizională un proiect de hotărâre pentru deblocarea celor 185 de posturi. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu proiectul respectiv. Am aflat, mai nou, că s-a făcut o notă de fundamentare pentru mai multe unităţi sanitare din ţară pentru deblocarea mai multor posturi. Nu ştiu când se va finaliza nota respectivă."
 
Institutul are în prezent 500 de angajaţi şi nu 800, aşa cum prevede schema de personal, ceea ce înseamnă un volum dublu de muncă, mai ales pentru asistenţii medicali.
 
Vasile Cepoi, consilierul ministrului Sănătăţii dă asigurări că problema deblocării posturilor va fi rezolvată cât de curând: "A fost vacanţa, nu au avut loc şedinţe de Guvern. Pe urmă, un astfel de act normativ trebuie să parcurgă un circuit de avizare pe la mai multe ministere şi durează."
 
La Institutul Regional de Oncologie din Iaşi s-au internat în 2012 aproape 22 de mii de pacienţi din întreaga regiune a Moldovei, iar alţi 27 de mii au fost consultaţi în ambulatoriu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri