Sari la conținut

Situațiile de urgență din Suceava vor fi monitorizate cu ajutorul unei drone

ISU Suceava se va dota cu o dronă ca să poată avea în timp real imagini de ansamblu de la orice situaţie de urgenţă.

„Mă refer la incendii de fond forestier care se manifestă pe versanți deosebiți, pe versanți deosebiți, mă refer la probleme care țin de căutare-salvare de persoane în zone mai puțin accesibile, inlcusiv pe timpul inundațiilor sau incendiilor”, a explicat general Ion Burlui, șeful ISU Suceava.

Drona va costa 10.000 de lei, iar conducerea ISU Suceava speră ca în acești bani firma care va furniza aparatura să asigure și instructajul pompierilor.

„Am ridica drona deasupra zonei unde este pericolul și am putea să realizăm o scanare a acelei zone cu observarea în timp real de la sol a situației”, a mai spus șeful ISU Suceava.

În aprilie 2013, 80 de hectare de pădure s-au făcut scrum într-un incendiu izbucnit în localitatea Dornișoara. 400 de pompieri s-au luptat zilnic timp de 9 zile cu flăcările care riscau să ajungă în Parcul Național Călimani. Dacă ar fi existat o dronă care să survoleze zona greu accesibilă intervenția pompieilor ar fi fost mult mai ușoară.

Reprezentanții Consiliului Județean, cei care au dat banii pentru achiziţionarea echipamentului, au în plan și cumpărarea unui elicopter.

„Am discutat personal și cu domnul Arafat pentru că domnia sa a fost informat despre Suceava cu foarte multe dificultăți și nevoi și pe partea de spital de urgență și pe partea de situație de urgență însă partea de elicopter este un vis frumos”, a declarat Cătălin Nechifor, președinte CJ Suceava.

În funcție de bugetul Consiliului Județean, drona ar urma să intre în dotarea ISU Suceava în primăvară sau cel mai târziu în toamnă.