Sari la conținut

Afacere exotică în Bihor. Un bărbat din Tinca crește într-o fermă 300 de struţi

Fost angajat al unui depozit de lemne din Tinca, inginerul silvic Florian Bala a realizat acum 17 ani că sectorul în care lucra nu mai avea niciun viitor. Așa că în 1999 a cumpărat o familie de struţi şi 50 de pui. Asta nu înainte de-a citi tot ce s-a putut despre aceste păsări exotice.

"Am făcut achiziţia din Ungaria, mi-am dat seama că sunt animale consangvinizate, adică s-au făcut încrucişări între rude apropiate, atunci a trebuit să caut soluţii pentru a avea animale de calitate şi am adus ouă din Africa de Sud, am adus pui din Israel, Olanda şi Spania."

Acum, în ferma lui Florian Bala trăiesc 23 de familii care produc ouă pentru incubaţie şi 250 de struţi ce vor fi vânduţi pentru sacrificare tocmai în Cehia.

"În mod normal cresc cam 250 de capete pentru sacrificare şi mai am efectivul matcă în jur de 50 de bucăţi. Alea sunt constante, ele produc ouă care se pun la incubator până ies puii, o parte din puii se vând la vârsta de o lună, o parte se cresc."

În jurul vârstei de un an, un struţ poate să atingă greutatea de 120 de kilograme. Păsările sunt hrănite cu lucernă, cereale, vitamine şi minerale. În plus, struţii au nevoie de un spaţiu generos şi multă linişte.

"Animalele reproducătoare au nevoie de un spaţiu destul de mare, de 500 de metri pătraţi pentru o familie formată fiind din 3 animale, un mascul şi două femele, iar animalele pentru sacrificare sunt crescute în spaţii mai mici, cum este spaţiul de aici, într-o boxă sunt crescute cam 25 de capete", spune Florian Bala.

Chiar dacă întreținerea unui struț nu costă mai mult de 90 de euro pe an, afacerea poate fi însă riscantă. Asta pentru că preţurile păsărilor din Europa depind de cele din Africa de Sud și oscilează între 2,5 şi 3,5 euro kilogramul.

"Africa de Sud are o problemă destul de serioasă prin faptul că apare gripa aviară undeva la 2,3 ani şi în momentul în care Africa de Sud este în embargo pentru a livra carne de struţ, preţul creşte, depăşeşte 3 euro, iar când Africa de Sud este în piaţă, scade undeva până la 2,6-2,7."

Carnea de struţ este săracă în colesterol şi foarte gustoasă. Pe lângă aceasta, fermierul mai vinde ouăle infertile şi penele. Cele dintâi sunt pictate de meșteri populari și vândute cu 300 de euro în străinătate.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuţa