Anveloparea blocurilor, o afacere de milioane

Data publicării:
anvelopare

Procedura de intrare în programul de anvelopare termică a blocurilor cu fonduri europene este simplă: asociațiile de proprietari trebuie să depună un dosar la Primărie, prin care locatarii îşi declară acordul să plătească 20% din cheltuieli. Restul banilor provin de la administrația locală, iar 60% de la Uniunea Europeană. Zeci de blocuri din Oradea au primit deja confirmarea că vor fi reabilitate termic.

„Avem contracte de finanțare semnate, urmând să fie reabilitate anul viitor, pe parcusul verii, 22 de blocuri; în total de 2 milioane de euro este valoarea investiției", confirmă Ioan Manghiar, din cadrul Direcției de Management Proiecte cu Finanțare Internațională din Primăria Oradea.

Proprietarii de apartamente vor plăti fiecare între 2600 și 3500 de lei, în funcție de suprafața locuinţei. Investiţia îşi va arăta rezultatele în sezonul rece, susţin locatarii blocurilor deja anvelopate.

„Am văzut că are rezultate asupra sistemului de încălzire. Diferența de cost a gigacaloriei este de aproximativ 40%, între blocul reabilitat și cel nereabilitat", afirmă Vasile Bologa, președintele Asociației de Proprietari „Lacul Roșu".

Companiile de construcții speră că avantajele reabilitării termice să le aducă mai multe comenzi, în ciuda birocraţiei despre care spun că nu a scăpat nici acest domeniu.

„Reabilitarea blocurilor înseamnă un plus de venituri pentru toți constructorii și pentru bugetul statului", consideră Ioan Mintaș, directorul unei companii de construcții.

Pe de altă parte, „durează foarte mult până se obțin aprobările pentru derularea programului, noi așteptăm de doi ani, din 2012, licitațiile pentru blocuri", dezvăluie Ioan Gădălean, directorul unei companii de construcții.

Alte 44 de blocuri din Oradea așteaptă analiza dosarelor la Ministerul Dezvoltării. Suma estimată pentru lucrări este de aproape 20 de milioane de lei.

Reporter: Laura Breb
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri