Sari la conținut

Concurenţă pe posturile din spitale

Şase posturi sunt scoase la concurs la Spitalul Judeţean din Oradea, la specializările urgență, chirurgie generală, chirurgie toracică, ORL și neonatologie. Printre candidaţii înscrişi se află Viorel Dejeu, un medic care a renunţat la postul din Munchen ca să fie chirurg în Oradea.

"Am fost și în Germania, în Anglia. M-am întors acasă în speranța că putem face ceva frumos și aici. Cred că se poate cu sprijinul managementului actual."

Viorel Derjeu va încerca să obţină postul de la specializarea chirgurgie generală, pe care îl vizează alţi doi doctori.

"La chirurgie generală de exemplu, avem un coleg care dorește să vină de la București, de la Spitalul Elias. La medicină de urgență (vin - n.n.) din centrul de pregătire Cluj", susţine Mihaela Mălan, șefa Serviciului Resurse Umane de la Spitalul Județean Oradea.

Alţi candidaţi au ales să rămână alături de familie. Concursul va fi organizat în luna octombrie, la date diferite în funcţie de specializare.

"Din comisie fac parte reprezentanți de la Colegiul Medicilor, de la DSP, dacă sunt pe secțiile clinice - din partea universității, din partea sindicatului și din partea primăriei", spune dr. Lucia Daina, directorul medical al Spitalului Județean din Oradea.

Candidații vor da o probă teoretică și una practică. Până acum, au mai fost organizate concursuri pentru două specializări, în urma cărora vor fi angajaţi trei medici. Spitalul Judeţean a mai scos la concurs 79 de posturi de asistente, brancardieri, infirmiere şi economişti, care au fost deja ocupate.

Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Cristian Rusu
Editor web: Adrian Laboş