Sari la conținut

Cursa de Germania, inaugurată. Pe aeroportul din Oradea a aterizat primul avion de la Memmingen

Continuă cursa inaugurărilor de curse aeriene spre destinații externe de pe Aeroportul Oradea. Marți seara, în reședința Bihorului a aterizat primul zbor din Memmingem, care va fi urmat peste două luni de o altă cursă de Germania, cea de la Dusseldorf.

Zborurile dinspre și spre aeroportul din Memmingen, situat la aproximativ o sută de kilometri de Munchen, vor fi operate de două ori pe săptămână, în zilele de marți și sâmbătă.

Creșterea spectaculoasă a numărului de curse de pe Aeroportul Oradea a făcut ca aerogara să devină neîncăpătoare, astfel ca în această săptămână au început lucrările de construire a unui nou terminal, care va putea deservi până la șase sute de pasageri simultan.

Adrian Şimon, purtător de cuvânt CJ Bihor: "Practic cu aceste două curse, respectiv cu debutul de săptămâna trecută, de vineri după-masă, a Londrei, în această toamnă vom avea trei curse internaționale noi pe Aeroportul Internațional Oradea.

Tocmai de aceea avem și etape avansate ale terminalului doi pentru Aeroportul din Oradea. Luni dimineață au fost puși primii stâlpi, practic a avut loc predarea șantierului."

Redactor: Adrian Ciucuriță