Curse speciale din Oradea în Ungaria pentru o expoziție cu tablouri celebre

Data actualizării: Data publicării:
Debretin

Curse speciale peste graniță pentru a admira picturi de Picasso, Van Gogh sau Monet. Este oferta pentru orădenii care vor să admire celebrele tablouri găzduite de orașul maghiar Debrețin într-unul dintre cele mai importante vernisaje din Europa. 100 de lei costă pachetul întreg, disponibil în fiecare sâmbătă și duminică și în care sunt incluse transportul, accesul la expoziție, o masă și un tur prin oraș.

Zeci de tablouri ale unora dintre cei mai cunoscuți pictori ai lumii sunt găzduite, până la finalul lunii septembrie, de centrul Modem pentru artă modernă şi contemporană din orașul maghiar Debreţin.

"Ca urmare a unei munci de un an şi jumătate, astăzi se pot vedea 56 de picturi realizate în ulei. Este o şansă rară pentru toţi dintre noi să vedem aceste picturi într-o expoziţie", a declarat Edit Koroknai, directorul centrului Modem din Debreţin.

Importanța acestui eveniment a determinat autorităţile locale din oraşul maghiar să inițieze un parteneriat cu Primăria din Oradea, astfel încât și bihorenii să poată vizita expoziţia. Doritorii se pot înscrie la recepţia Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea și au la dispoziție autocare care vor pleca sâmbăta și duminica, la ora 9, din stația de lângă gara din oraș. Prețul unui bilet până la Debrețin este de 100 de lei.

"În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei, o masă şi vizitarea oraşului, plus ghidaj în limba maghiară şi limba română la vizitarea expoziţiei", susţine Szabolcs Komolay, viceprimarul oraşului Debreţin .

Expoziţia este deschisă până pe 23 septembrie, dar se poartă discuţii pentru prelungirea acestui termen. Mai ales că doritori există.

În contrapartidă, peste cel mult două săptămâni şi locuitorii din Debreţin vor beneficia de curse similare spre Oradea, unde vor participa la un tur prin zona istorică a municipiului.

"Pornind de la Cetatea Oradea - locul Sfântului Ladislau, mergând apoi spre episcopia romano-catolică, unde avem relicvele Sfântului Ladislau, centrul istoric, clădirile Seccesion, Art Noveau - sunt lucruri care pot completa o ofertă la fel de generoasă", a explicat Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune.

În următoarea perioadă va fi anunțat programul curselor dinspre Debrețin spre Oradea și detalii despre turul ghidat pentru turiştii maghiari.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri