FOTBAL. FC Bihor a remizat acasă, 1-1, cu FC Olt

Data publicării:
FC Bihor FC Olt 111113

Cu un joc fără orizont în ofensivă, orădenii au încheiat la egalitate o primă repriză fără gol. Oaspeții au prins curaj după pauză, când au și reușit să înscrie prin Anghelina, care a surprins defensiva lui Gheorghe Ghiț cu un șut de la peste 20 de metri.

FC Bihor a avut puterea să egaleze, însă doar datorită unei greșeli imense a fundașilor olteni, de care a profitat nou intratul Adrian Hadăr.

"Am făcut un joc slab, a doua repriză puţin mai bună. Una peste alta, cred că a fost un rezultat echitabil", spune Gheorghe Ghiţ, antrenorul FC Bihor.

De cealaltă parte, Dan Oprescu, antrenorul celor de la FC Olt, a remarcat jocul slab al orădenilor. "Dacă am să le reproşez ceva băieţilor este faptul că am făcut pasul înapoi după marcarea golului. Până atunci i-am ţinut pe adversari în jumătatea lor de teren."

În urma acestui semieşec, FC Bihor a terminat turul de campionat pe locul nouă, cu un bilanţ de trei victorii, trei egaluri şi cinci înfrângeri. În prima etapă din retur, sâmbăta viitoare, orădenii vor evolua pe terenul rivalei UTA.

reporter: Adrian Ciucuriţă
operator: Darius Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri