Sari la conținut

Hotelurile din Bãile Felix, pline de Paşte

În Băile Felix se fac ultimele pregătiri pentru primirea turiştilor care îşi vor petrece Paştele în staţiunea bihoreană. Hotelierii au anunţat deja un grad de ocupare de 100%, aşa că cine nu şi-a făcut rezervare din timp, nu mai are nicio şansă să găsească un loc. Ofertele hotelurilor şi pensiunilor cuprind preparate tradiţionale, programe artistice şi relaxare în bazine cu apă termală.

Minivacanţa de Paşte va aduce câteva mii de turişti în Bãile Felix. Atraşi de ofertele tentante şi de apa termalã, sunt aşteptaţi cu mese festive, acces nelimitat la piscine, saunã şi jacuzzi, dar şi cu momente artistice.

"Am pregătit pachete de 3 nopţi care includ cazare cu mic dejun, prânzul tradiţional de Paşte, terapie spa pe persoană, iar pentru oaspeţii noştri mici avem, ca în fiecare an, vânătoarea de ouă încondeiate, va veni şi Iepuraşul de Paşte", explică Diana Antonescu, responsabil marketing.

"Am gândit pachete de Paşte care includ toate mesele, respectiv micul-dejun, prânzul, cina, toate bufet suedez. Bineînţeles că este şi prânzul şi cina festiva de Paşte, program artistic, în a doua zi de Paşte am gândit o seară bihoreană", completează Adrian Brie, şef recepţie.

Turiştii vor putea opta pentru tratamente faciale şi corporale şi pentru masaje în centrele wellness şi spa.

"Veţi fi întâmpinaţi de terapeuţi dedicaţi şi profesionişti care vă vor transforma şedinţa de spa într-o experienţă unică şi de neuitat", dă asigurări Dorina Maria Fãrcaş, medic balneolog.

Turiştii şi-au rezervat locurile chiar şi cu câteva săptămâni înainte.

Preţurile pentru un sejur de trei zile în Băile Felix pornesc de la 250 de lei, la un hotel de două stele, şi pot să depăşească o mie de lei, la unul de cinci stele.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş