Sari la conținut
News Alert

Maramureşul istoric, traseu de poveste

Vă propunem acum un traseu de poveste prin Maramureşul istoric. Despre farmecul zonei s-a tot vorbit, însă cuvintele nu par a fi niciodată de ajuns. Bogăția ținuturilor în antiteză cu simplitatea oamenilor fac din plaiurile maramureșene o poveste, indiferent de anotimp. Și așa cum natura renaște în fiecare primăvară, la fel și oamenii locului.

Dincolo de Munții Gutâi ți se deschide în fața ochilor tot ţinutul Maramureșului. Este acel Maramureș istoric, în care timpul se măsoară nu după ceas, ci după soarele de pe cer. Aici, urmele iernii se mai păstrează încă pe vârfurile munților ce străjuiesc ținutul.

Deși primăvara e abia la început, în Budești, oamenii locului - gospodari de fel - au ieșit deja pe ogoare. Dăm peste patru femei care seamănă de zor cartofi sau picioci, cum îi numesc localnicii. Aici, oamenii se ajută unii pe alţii.

"- Mergem mai multe în grup să putem găta mai repede.
- Și mergeți pe rând?
- Da, când la una, când la cealaltă. Ieri am fost la mine, azi aici și așa. Mânuri mai multe și vorbă mai puțină, merge mai bine", spune Maria Tibil, localnică din Budești, jud. Maramureş.

Veselie și pofta de muncă găsești în fiecare sat. Câțiva kilometri mai încolo, în comuna Bârsana, bărbații au ieșit la semănat. Cu iapa Steluța și o semănătoare tradițională, pe 2 rânduri, doi săteni, Nuțu și Vasile, seamănă porumb. Și aici, ca în mai toate satele din Maramureș, oamenii se ajută între ei.

"Are cai, eu nu am cai. Are cai și venim și facem al lui teren și al meu, daca îl ajut pe el. Și ne ajutăm unul pe altul", spune Nuțu Hodor, localnic din Bârsana, jud. Maramureș.

Vasile a Păulinii, cum îl cunoaște tot satul, spune că turiștii care ajung în Maramureș sunt fermecați nu doar de peisaje ci şi de muncile agricole: "Turiștii străini în special când vin, și ei ca și dumneavoastră, trag mașina pe dreapta. Le place mult, ne filmează, ne trimit și poze. Avem poze pe care ni le trimit, să le dam numai adresa."

"Le place, la sărbători când vin, portul popular le place, obiceiurile, munca la câmp le place când vede cu sapa, cu coasa, cu grebla de lemn, cu toate…le place", spune Nuțu Hodor.

Dacă văzut de-aproape îți animă toate simțurile, văzut de sus Maramureșul istoric îți taie, pur și simplu, respirația. De la peste 800 de metri altitudine, de pe vârful Măgura, Maramureșul istoric îți oferă o priveliște superbă. Cu noroc de cer senin și aer rece, poți vedea în depărtare până în țara vecină, Ucraina.

"E greu, într-adevăr de urcat, suntem aproape la 800 de metri, 800 și, dar merită efortul! Este singurul punct de belvedere din Maramureș de unde avem o vedere cu tot Maramureșul istoric, cu toată Valea Izei, cu toată Valea Vișeului până la Sighet și în Ucraina", spune Vasile Dunka, primarul comunei Poienile Izei, jud. Maramureș.

Și nu e zi în care, călător fiind prin Maramureșul istoric, să nu descoperi câte o poveste. Despre meleaguri, tradiții sau despre oamenii locului. Spusă, cum altfel, decât în dulcele grai moroșenesc.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa