Peste 230 de vitezomani, prinşi de poliţiştii bihoreni în weekend

Data publicării:
politia rutiera mediafax

A fost razie de amploare a poliţiştilor bihoreni pe şoselele din Bihor, la sfârşit de săptămână. Oamenii legii i-au vizat pe cei care s-au urcat băuţi la volan sau care circulau cu viteză peste limitele legale. în acest fel au fost depistaţi peste 230 de vitezomani, unii dintre ei înregistraţi cu viteze duble faţă de cele regulamentare pentru zonele în care circulau.

Cele mai multe contravenţii au fost observate pe centura Oradei, în zona Străzii Ogorului. Într-o zonă unde viteza este limitată la 70 km/h au fost prinşi trei şoferi care circulau cu peste 130 km/h. Primul, un orădean de 35 de ani, a fost înregistrat de radar, sâmbătă dimineaţa, în timp ce conducea un autoturism cu 143 km/h. Tot atunci, un alt autoturism, condus de o arădeancă de 40 de ani, a fost surprins circulând cu 133 km/h, iar maşina unui bihorean de 47 de ani avea 124 km/h.

"Fiecare dintre conducătorii auto care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 km/h au fost sancţionaţi contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile", au transmis poliţiştii bihoreni.

Cu ocazia acţiunilor din weekend, poliţiştii au dat 385 de sancţiuni, în valoare de aproape 190.000 de lei. Cele mai multe - 237 - au fot aplicate pentru depăşirea vitezei legale, iar 42 pentru nepurtarea centurii de siguranţă. Poliţiştii au reţinut 27 de permise de conducere şi au reţinut şase certificate de înmatriculare.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri