POLO. CSM Digi Oradea a plecat spre Napoli, cu gânduri mari

Data publicării:
sport polo napoli

Echipa de polo CSM Digi Oradea este la un meci distanţă de prima calificare într-o semifinală europeană. La adăpostul celor patru goluri avans după partida tur, 11-7, cu formaţia Canottieri Napoli, vicecampioana României porneşte în returul de sâmbătă seară cu prima şansă.

„Obiectivul este calificarea. Aparent pare uşor, diferenţa de patru goluri obţinută în meciul tur spune ceva, dar eu consider că va fi un meci extrem de dificil", susţine Şerban Sere, preşedintele CSM Oradea.

Cea mai bună echipă de polo românească din ultimul deceniu nu pare dispusă să dea cu piciorul unei şanse uriaşe de-a ajunge cât mai sus în Europa.

M-ar bucura foarte mult să se întâmple acest lucru. Am crezut în această echipă de la început. Am crezut în valoarea ei şi, cu siguranţă, atingerea acestui prag de-a ajunge în semifinală ar fi o performanţă", spune Sere.

Meciul dintre Napoli şi Oradea va începe la ora 20 şi nu este televizat.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri