Sari la conținut

Primăria Călineşti Oaş, din Satu Mare, sub sechestru

Situaţia din Călineşti Oaş a fost descoperită la începutul anului trecut, în urma unor verificări ale Direcţiei de Control şi Antifraudă din Ministerul Agriculturii. Inspectorii au stabilit că primarul a depus o cerere ca să obţină bani europeni pentru alimentarea cu apă a comunei. Asta deşi în localitate se derulau două lucrări similare finanţate din fonduri guvernamentale, despre care echipele de control spun că "beneficiarul a preferat să le considere inexistente, întărind prin studiul de fezabilitate ideea că localitatea nu deţine sisteme centralizate de apă şI canal. Beneficiarul a bifat şi secţiunea C că nu a mai obţinut finanţări nerambursabile pentru acelaşi tip de investiţie." (sursa: raportul Direcţiei de Control şi Antifraudă a APDRP)

Primăria din Călineşti Oaş a obţinut fondurile europene, dar inspectorii susţin că a decontat construirea unor reţele pe care deja le făcuse cu bani de la Guvern. Pe lângă aceasta, în raport se arată că în realitate au fost executate mai puţine lucrări decât cele specificate în documentaţia pentru fondurile europene. Astfel, din cele aproape opt sute de familii din satul Lechinţa care ar fi trebuit să beneficieze de reţele de apă şi canalizare, doar puţin peste două sute de gospodării au aceste servicii.

"- Noi nu avem canalizare. Nici apă, nimic Chiar nimic.
- Şi cum vă alimentaţi cu apă?
- Aducem cum putem, cu găleţile."

"S-a semnat şi nu s-a umblat pe traseu. Asta pot să dovedesc. Că dacă umblau pe traseu cel puţin numărau căminele, la canalizarea suprapusă", spune Vasile Bota, consilier local în comuna Călineşti Oaş.

În urma raportului, autorităţile au cerut primăriei din Călineşti Oaş să returneze banii europeni. Este vorba despre aproape 9 milioane de lei.

"Proiectul european a fost declarat neeligibil. Ceea ce înseamnă că va trebui să rambursăm întreaga sumă", explică Dinu Birtoc, viceprimarul comunei Călineşti Oaş.

Gavril Cuzdriorean, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Finanţe Satu Mare: "Întrucât se pare că sunt sume folosite ilegal s-a dispus un sechestru asiguratoriu la Primăria Călineşti Oaş."

Administraţia comunei s-au ales cu conturile blocate şi cu toate bunurile sechestrate. Primarul Gheorghe Copil a contestat însă rezultatul verificărilor.

"Nu se suprapune nici o lucrare. Sigur am făcut contestatie la raport, s-a respins. Şi acum am dat în judecată şi aşteptăm să vedem ce zice judecată."

Primăria Călineşti Oaş nu mai poate folosi niciun leu din conturi. Dacă în termen de 6 luni nu returnează banii, bunurile administraţiei locale vor fi scoase la vânzare.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş