Sari la conținut

Sînmartinul nu vrea unirea cu Oradea. Potrivit unui sondaj, 55% din locuitorii comunei nu sunt de acord cu fuziunea

Potrivit sondajului făcut luna trecută de sociologul Adrian Hatos, de la Universitatea din Oradea, 55% din locuitorii comunei Sînmartin care au fost chestionaţi nu sunt de acord să intre sub administraţia primăriei oraşului.

"Proporţia celor din Sînmartin care zic că se duc la vot şi votează pentru fuziune este de 29 la sută, în timp ce 55 la sută dintre cei care merg la vot din Sînmartin declară că deocamdată ar vota impotrivă dacă duminica viitoare ar avea loc referendumul", susţine sociologul Adrian Hatos.

Sociologii spun că una dintre cele mai mari temeri ale locuitorilor comunei este legată de creşterea taxelor şi impozitelor. Reprezentanţii administraţiei orădene susţin că astfel de creşteri nu vor avea loc. Dimpotrivă, firmele din Sînmartin vor plăti mai puţin: "pentru persoanele juridice din Sînmartin impozituil pe clădiri, care în Sînmartin este 1,5 la sută, iar în Oradea este doar 1 la sută, va însemna o reducere cu o treime a impozitului", explică Eduard Florea, administratorul public al Oradei.

Nici taxa hotelieră nu va fi modificată pentru hotelurile şi pensiunile din Băile Felix şi Băile 1 Mai.

"Nivelul ei va rămâne acelaşi, adică procent de 1 la sută din tariful de cazare, fără a fi repercutată asupra locuitorilor sau a vizitatorilor cazaţi."

Cu toate aceste promisiuni, locuitorii din Sînmartin sunt convinşi că unirea cu Oradea le va aduce avantaje numai orăşenilor, spun sociologii. În ceea ce-i priveşte pe orădeni sondajul arată că peste 70% din cei chestionaţi ar vota DA la referendum.

Eşantioanele au constat dintr-un număr de 557 persoane în Oradea şi 246 persoane în Sînmartin. Interviurile au fost realizate faţă în faţă, la domiciliile persoanelor intervievate. Cetăţenii au răspuns la întrebări la care puteau opta între răspunsuri prestabilite, respectiv întrebări deschise, adică întrebări la care cetăţenii trebuiau să dea răspunsuri personale.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş