Sari la conținut

Tramvaie prototip, pe baza celor vechi. Societatea de transport din Oradea vrea să modernizeze 45 de garnituri

Pentru că nu au bani să cumpere tramvaie noi, autorităţile din Oradea au găsit o soluţie pentru a intinerii garniturile care circulă prin oraş. Şasiurile vagoanelor construite acum mai bine de 30 de ani vor fi folosite pentru realizarea unor tramvaie noi, moderne. Un prototip a fost conceput deja de proiectanţi, iar în vară va fi supus unor probe în trafic. Calculele specialiştilor arată că el va costa doar o treime din valoarea unuia nou care depăşeşte un milion de euro.

9

Zilnic, în Oradea circulă peste 40 de tramvaie. Cele mai multe sunt fabricate înainte de 1990, ceea ce face ca defecţiunile să apară frecvent.

Este motivul pentru care societatea locală de transport în comun intenţionează să înnoiască întregul parc de tramvaie. Ar fi o operaţiune scumpă, recunosc şefii companiei, care au apreciat că ar avea nevoie de 80 de milioane de euro. Cum suma depăşeşte posibilităţile bugetului local, s-a găsit altă soluţie: modernizarea vechilor tramvaie.

Specialiştii au propus folosirea unor elemente din actualele garnituri şi realizarea unei caroserii noi. Rezultatul ar fi un tramvai modern, care va oferi călătorilor condiţii superioare de confort.

"Doar şasiul îl folosim, îl curăţăm, îl sablăm, se vopseşte şi se reface caroseria de pe el cu elemente noi", spune Liviu Tuduc, şeful secţiei de tramvaie OTL.

"Va dispune de climatizare va avea iluminat cu LED-uri, va avea un aspect ambiental mult mai plăcut decât cel vechi şi exteriorul la fel, cu un nou bot şi spate modernizat", explică Istvan Csuzi, directorul societăţii de transport în comun din Oradea.

Societatea de transport va organiza o licitaţie pentru modernizarea tramvaielor. Firma câştigătoare va realiza un prototip, pe care călătorii din Oradea să-l poată testa încă din această vară.

"Minunat! Arată bine, faţă de cel vechi."

"Mi se par mult mai sigure şi aspectul e altfel."

Între timp, în depoul din Oradea sunt testate sistemele moderne de comandă care vor fi instalate pe garniturile modificate.

"Vom monta un sistem chopper pentru comanda electronică a motorului şi un transformator. În momentul de faţă ce se vede s-a montat ventilatoarele de răcire a motoarelor; în partea de desubt se montează transformatorul", a explicat şeful secţiei de tramvaie OTL.

În timp ce o garnitură nouă valorează între un milion şi două milioane de euro, recondiţionarea celor vechi costă cel mult 400 de mii de euro. În ultimii trei ani în România au fost cumpărate cu fonduri europene doar 20 de tramvaie noi, faţă de Polonia care a înlocuit 544 de garnituri.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi