Sari la conținut

Un bărbat din Alba, arestat pentru pornografie infantilă

Un bărbat de 36 de ani, din Arieşeni, judeţul Alba, este cercetat de procurorii DIICOT Oradea sub acuzaţia de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi act sexual cu un minor. El a fost trimis după gratii după ce polițiștii de combatere a criminalității organizate din Oradea și procurorii DIICOT i-au percheziţionat marţi locuinţa şi au găsit mai multe probe care îl incriminează.

PERCHEZITII GINERE BLAGAfoto cu caracter ilustrativ

Cercetările poliţiştilor şi procurorilor au stabilit că în cursul lunii februarie Doru Daniel Neag ar fi întreţinut acte sexuale cu un minor, ocazie cu care ar fi realizat mai multe fotografii. Acestea au fost distribuite online, spun anchetatorii.

„S-a reţinut că, în timpul actelor sexuale, inculpatul a realizat mai multe fotografii cu telefonul mobil, iar materialele realizate prezentându-l pe minor având un comportament sexual explicit le-a distribuit mai multor persoane, prin intermediul aplicației messsenger și prin bluetooth”, au transmis procurorii DIICOT.

În urma percheziției, au fost ridicat sisteme informatice şi medii de stocare a datelor informatice, folosite la săvârșirea infracțiunilor.

„Bărbatul de 35 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor”, se arată într-un comunicat al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea.

Pe 5 aprilie, bărbatul a fost prezentat magistraţilor Tribunalului Bihor, care au dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Editor web: Adrian Laboş