Val de contestaţii pentru supraimpozitare

Data actualizării: Data publicării:
VO supraimpozitare

285 de imobile din Oradea vor fi supraimpozitate, în urma verificãrilor în teren ale primãriei locale. Astfel, pentru cã nu şi-au renovat clãdirile în care locuiesc, proprietarii ar trebui sã plãteascã un impozit de patru ori mai mare.

166 dintre aceștia au contestat însă măsura, pe motiv că au vecini care refuză să contribuie la reabilitarea clădirii.

"Eu locuiesc la parter, nu mă lasă să îmi fac pe cont propriu, numai când se face toată clădirea. Și nu știu când va fi aia, că sunt foarte multe persoane în vârstă, pensionari care nu-și permit. Dacă anul trecut am plătit două sute și ceva, anul acesta am plătit șapte sute impozitul."

"Mi se pare foarte normal să fie supraimpozitate, pentru că sunt ale lor, pe proprietatea lor și răspund de ce e în proprietatea lor", spune un orădean.

"Lucrăm în prezent la un regulament prin care vom modifica regulamentul vechi cu supraimpozitarea în sensul în care există proprietari care nu pot să reabiliteze din cauza vecinilor", a precizat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Potrivit noului Cod Fiscal, administraţiile locale pot majora impozitele cu până la 500% pentru clădirile şi terenurile neîngrijite.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Constantin Gheorghiţã
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...